Marea — zeita mea !

 

 

Prima mea intalnire cu marea a fost la venerabila varsta de 10 luni, cand pe nisipul usor umed si cald am facut primii mei pasi. Poate si de aici este o coexiune aparte cu „EA”,ii spun asa pt ca in ceea ce ma priveste este o entitate, o zana buna, un spirit pasnic care imi ofera ceva special ce nu poate sa fie descris in cuvinte. 
                Poate o sa va surpinda marturisirea mea, insa la mare nu am trait nici o idila, nici o aventura, nici o iuzie de acest tip. Au existat momente frumoase cum ar fi: diverse jocuri, pescuitul pe digul de la Navodari, prietenii adevarate care mai dureaza si azi, am descoperit cat de mult imi place sa fac radio (stiti voi asta din posturi mai vechi), am aflat ce mult imi place poezia, cat de mult ma pot admira oamenii pentru calitatile mele; pe de alta parte am simtit singuratate, boala, mahnire, dezulizie, insa acolo langa ea … erau lucuri diferite. Datorita acestor intamplati am invatat sa cresc, nu m-au atins negativ, ci au adus un plus valoare vietii. 
                Pe malul marii, mi-am lasat una dintre podoabele cele mai de pret ale unei fete si anume parul (de pe cap :P).
                Chiar e o intamplare hazlie: pentru ca eram un copil nazdravan si ma jucam cat era ziua de lunga in apa, evident ca aveam parul tot timpul ud. Uite asa in plina vara eu raceam intr-o mare veselie si mama ce s-a gandit ea? A zis sa ma tunda, PERIUTA!!! cum eu eram reticenta la aceasta idee, m-a pacalit… pardon  mama nu m-a pacalit niciodata…. mama in general ma duce cu zaharelul intr-un mod foooarte abil (multumesc mama ca existi si esti asa de dragalasa) si a reusit sa ma tunda periuta pe malul marii, dupa zulufii mei carlionatati i-a ingropat in nisip. Uite asa o parte din mine a ramas cu ea, cu marea.

 

Evident ca toti colegii mei au fost foarte surpinsi de schimbare, mai ales baietii, pentru ca eu cu ei jucam fotbal, ma cataram in copacii, pescuiam si  facem mult lucruri pe care fetele nu le faceau. Acum nu numai ca ma jucam cot la cot cu ei, dar aratam ca un baiat.

 

Ca sa radem pana la capat, cand am revenit la scoala surpinderea a fost si mai mare … eram de rasul clasei.. dar am trecut peste.
                Ca o zana buna, atingerea ei mereu m-a alinat, sorele care iesea din ea sau pleca la asfintit avea darul de a ma mangaia, de a-mi da curaj, de a-mi da forta sa ma odihnesc si sa astept urmatoarea zi impreuna cu un somn odihnitor.
                Asa cum se intampla in viata credem ca avem mult lucruri garantate, asa mi s-a parut ca e si cu plecatul meu la mare in fiecare an … si nu as fii realizat cat  de mult iubesc marea daca anul trecut nu as fi lipsit la intarnirea cu EA.
Cu doi ani inainte am luptat cu toate fortele posibile impotriva „destinului „  si am reusit sa o vad in septembire, cand era destul de frig. M-am lupta cu vantul, cu frigul, cu tot , ca sa ajung sa o imbratisez macar pentru 2 zile si am reusit!
Cu un an in urma in naivitatea mea m-am gandit ca daca vizitez alte locuri, dar  aleg un hotel cu pisicina  o sa fie acelas lucrur… si uite asa, am facut acest compromis, incercand  sa o inlocuiasca pe ea, pe zana mea. Si asa … am descoperit ca nimeni si nimic nu poate sa imi redea echilibrul asa cum o face ea, nimeni si nimic nu ma ajuta sa ma hranesc cu pace cum o face ea, nimeni si nimic nu ma ajuta sa-mi gasesc somnul asa cum o face ea.
                In viziunea mea, Marea este idelul sau reprezentarea cea mai buna a esentei feminine,calma  in zilele cu soare, avand o forta nebanuita atunci cand e furtuna, linisitia si misterioasa ca o cadana, reuseste sa te infioare si iti reda pacea ca o mama buna.
Acum, avand un background al realtiei mele cu marea puteti sa lecturati randurile de mai jos. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *